Medici Familie Galati

Medic Famile Galati

Medici Familie Galati reprezinta pagina unde puteti gasi informatii utile despre Medici Familie Galati: Medic Famile Galati.


Medic specialist medicina generala / medicina de familie

Despre Noi

     Medicina de familie este cea mai veche specialitate medicală, specialitate care în zilele noastre s-a impus în rândul pacienţilor care îşi doresc o legatură directă şi personală cu medicul lor.

      

     Actele necesare înscrierii la medicul de familie sunt:

  • Dovada de asigurat (adeverință de salariat din care să rezulte că s-au plătit contribuțiile către Casa de Asigurări, respectiv chitanța la zi de la Casa de Asigurări în cazul Persoanelor Autorizate).
  • Copie dupa CI/BI, respectiv după permisul de ședere pentru cetățenii străini care lucrează în România sau după certificatul de nastere (pentru copii).
  • În cazul înscrierii inițiale la un medic de familie: declarație pe propria răspundere cum că solicitantul nu este înscris la alt medic de familie.

     Medicina de familie este specialitatea care asigura asistenta medicala primara şi continua şi, prin acţiuni preventive, educaţionale, terapeutice şi de recuperare, contribuie la promovarea stării de sănătate a individului, a familiei şi colectivităţii, având următoarele funcţii de:

  • asigurare a accesibilităţii populaţiei la asistenta medicala
  • supraveghere a sănătăţii
  • prevenţie primara, secundara, terţiara
  • prevenţie specifică
  • promovare a sănătăţii
  • asigurare a îngrijirilor medicale curente
  • selecţionarea pacienţilor care au nevoie de asistenţă de specialitate
  • coordonare a serviciilor medicale în funcţie de nevoile concrete ale bolnavului
  • sinteza diagnostica şi terapeutica
  • supraveghere medicală continuă a individului, familiei şi a colectivităţii
  • recuperare şi reabilitare a bolnavilor
  • asigurare a îngrijirilor paliative şi terminale
  • cercetare ştiinţifica specifica

 

Servicii

  • EKG
  • determinare glicemie
  • intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale, inclusiv la domiciliu;
  • servicii medicale preventive, precum: şcolarizarea populaţiei în vederea promovării modului sănătos de viaţă, realizarea programului de imunizare, depistarea activă a persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire pentru afecţiuni selecţionate conform dovezilor ştiinţifice, supravegherea medicală activă la adulţi şi copii asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârstă şi sex;
  • monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală activă pentru cele mai frecvente boli cronice, iniţierea şi menţinerea tratamentului de susţinere, asigurarea evaluărilor periodice clinico-instrumentale, de laborator şi consultativ-specializate;
  • servicii medicale de consultanta pentru gravide, copii, adolescenti etc.
  • planificare familială;
  • supravegherea gravidelor, lăuzelor, copiilor;
  • unele proceduri de mică chirurgie;
  • servicii medico-sociale: îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative în faza terminală, în cadrul echipei multidisciplinare, conform actelor normative în vigoare.

Galerie foto